Nunta mică cu atmosferă intimă. Poate fi o alegere viabilă?
Autor: Szabó Tekla KatalinPublicat:
Actualizat:
Nunta mică este definitiv în vogă. Cu multe soluții creative și atenție pentru detalii. Dar ce înseamnă mai exact un astfel de eveniment?
1. Mini nunta este un lux?
Nunțile mai mici sunt de mult obișnuite în străinătate. Nu neapărat puterea trendului este determinant aici, ci mai degrabă portofelul mirilor sau al părinților. În afara țării cadoul de nuntă doar în cele mai rare ocazii înseamnă bani în cash, de obicei se oferă obiecte alese de pe o listă prestabilită de miri. Cadourile materiale evident nu pot acoperi costurile unei nunții. Nici nu este acesta așteptarea miriilor, chiar sunt dispuși să ceară rată de la bancă, pentru a avea evenimentul mult visat. La noi, dacă tinerii însurăței își aleg bine prestatorii, vor avea un mic venit, un imbold de pornire pentru viața în cuplu. Din cauza numărul redus al invitațiilor, nuntile mici se pot transforma ușor în pierdere, sunt multe cheltuieli care rămân fixe indiferent de numărul invitațiilor. Aceste evenimente sunt considerate aproape un lux, un moft aparte.
În ciuda acestuia, mulți tineri decid să renunțe la „circul” unei nunți obișnuite.
2. Nunta de destinație în Transilvania?
Conceptul de nunți de destinație este complet străin de cultura noastră. Ce înseamnă asta? Pe scurt: nunta presupune o excursie de mai multe zile împreuna cu nuntașii. Acest tip de nuntă include și experiența călătoriei. În Occident, cele mai populare destinații sunt țările mediteraneene, unde poți spune un da fericit la apus pe soare, eventual și pe plajă.
O alternativă viabilă poate fi o nuntă de destinație acasă, în Transilvania. Este nevoie doar de un loc plăcut, cu o anumită particularitate - un wow factor. Locul poate fi și aproape de locul de origine al miresei sau al mirelui.
3. Nuntă în aer liber în loc de o sală de nunți?
Saloanele de nunți, restaurantele, corturile fixe câteodată funcționează ca o adevărată fabrică de nunți. În astfel de spații cererile și visele unice sunt greu de îndeplinit. De cele mai multe ori, sunt alese doar pentru că nu există altă posibilitate în apropiere.
O alternativă viabilă ar putea fi o nuntă outdoor sub un cort elegant, inchiriat. Locul poate fi o casă de weekend, o pensiune sau chiar curtea unui restaurant. În același timp, un alt vis se poate împlini: ceremonia în aer liber.
Cu câți invitați este o nuntă considerată mică? O petrecere în aer liber de 100-120 de persoane este mică în comparație cu un eveniment cu 350 sau chiar mai mulți oaspeți. 100-120 este un număr la care încă nu se pierde intimitatea evenimentul, mirii au ocazia să vorbească cu toată lumea. Și organizarea a două nunți poate fi o soluție: una pentru rude iar alta pentru prieteni. Ar fi două evenimente foarte diferite, nu-i așa?
Dacă sunt mai puțini de 50 de invitați vorbim de micro nuntă. Asta înseamnă rudenia restrânsă și cei mai buni prieteni. Și o micro nuntă poate fi una de vis, dacă astfel se poate realiza tot ce își dorește perechea.
De obicei, nuntile mici sunt cele în care și mirii se simt bine. Accentul cade pe ceea ce este întradevărat important: sărbătoarea căsătoriei.