Avem nevoie de un plan B?

Publicat:
Actualizat:

Dragi mirese şi miri! 

Este o vreme plină de nesiguranţă, iar în momentul actual nimeni nu poate spune nimic sigur despre cum va arăta vara anului 2020. În vremuri obișnuite, imediat după ieșirea din postul Paștelui, respectiv după Înviere, începea și sezonul de nunți. Din păcate în contextual actual, starea de urgență ordonată din cauza pandemiei cu Covod 19 în România, şi nu numai, a schimbat cutumele: monentan se mai pot face nunți, doar cu un număr limitat de persoane invitate: opt. Și asta rămâne valabil cel puţin până la 14 mai, până când este valabilă ordonanţa de urgenţă actuală. Totuşi sunt câteva lucruri care se pot preconiza.
Presupunem că se vor permite organizarea evenimentelor, adunarea a mai multor persoane după ritmul în care s-au introdus restricţiile.


Să recapitulăm.

Pe 8 martie măsuri fără precedent au fost anunțate de Raed Arafat: adunările mai mari de 1.000 de persoane au fost interzise, dar şi cele sub o mie de persoane necesitau o permisiune specială, caz după caz. Doar cu câteva zile mai târziu, pe 11 martie, România a intrat în scenariul 2 al restricțiilor din cauza noului coronavirus, aceasta a fost prima zi în care şcolile au fost închise. Tot atunci autoritățile au decis interzicerea evenimentelor publice cu o prezență mai mare de 100 de persoane în spaţii închise. Teatrele, cinematografele și activitățile în săli îşi puteau desfășura activitățile cu un public sub 100 de persoane. Doar cu trei zile mai târziu România a trecut la scenariul 3 și au fost interzise şi adunările mai mari de 50 de persoane realizate în spații închise. În 17 martie a fost emisă prima ordonanţă militară ce a interzis şi organizarea evenimentelor care presupune participarea a peste 100 de persoane şi în spaţii deschise. Atunci s-au suspendat şi activitățile de servire și consum în restaurante, hoteluri, cafenele și localuri publice. Următoarea ordonanţă militară din 21 martie a prevăzut măsuri şi mai stricte pentru organizarea nunților, botezurilor sau înmormântărilor. Conform documentului, actele religioase pot fi oficiate de preoți doar dacă la ele participă cel mult 8 persoane. În unele localităţi, de exemplu în Cluj Napoca şi la Sfântu Gheorghe nu se mai oficiază căsătorii civile.

O altă metodă e să urmărim veştiile din alte ţări unde epidemia s-a desclanşat mai repede şi unde încep dejă să relaxeze măsurile de carantină.

Da! Să vedem şi care sunt veştile bune!

Cehia a fost prima ţară europeană care a introdus măsuri de relaxare, acolo începând cu 14 aprilie, oamenilor li s-a permis de exemplu reluarea sportului în aer liber, precum tenisul sau alte activităţi individuale. În Austria poţi merge deja în magazinlele de bricolaj, restaurantele şi hotelurile ar putea să se redeschidă progresiv de la mijlocul lunii mai, dar manifestările la care pot participa mai multe persoane vor fi premise probabil doar de la sfârşitul lunii iunie. În Danemarca elevii din grădiniţe şi ciclul primar merg deja la şcoală, dar evenimentele cu mase de participanţi vor fi interzise până la sfârşitul lunii august.
Să tragem concluziile. Putem preconiza că vor fi permise mai întâi evenimentele în aer liber, cele care nu depăşesc 100 de persoane. Data poate fi aceeaşi în care se deschid şi restaurantele.

Ce poţi să faci în această situaţie?

Dacă este posibil, încearcă să reprogramezi nunta după septembrie sau chiar pentru anul viitor. Dacă vrei neapărat ca nunta ta aibă loc în vara asta, caută mai bine o locaţie potivită pentru un eveniment în aer liber.

La ce trebuie să fii atent, în afară de lucrurile ce ţin de optică şi de decor?

Optimal ar fi ca locația să aibă măcar o bucătărie mică, unde firmele de catering să poată pregăti servirea oaspeţilor. Dar poţi să si te abaţi total de tiparele obişnuite şi să organizezi o nuntă neconvenţională cu bufet suedez şi cu barbeque. În afara bucătăriei sunt absolute necesare toaletele. Aceste unităţi pot fi inchiriate, dar preţul lor este destul de mare. Cel mai simplu ar fi să alegi un restaurant care are o grădină suficient de mare pentru invitaţii tăi. Pentru a te proteja de ploaie, dar şi de soare, e bine să ai corturi montate. Pentru a asambla un cort cu stuctură de aluminiu, cortul tradiţional, ai nevoie de un sol relativ neted. Nu e mare problemă nici dacă terenul este accidentat, sau sunt mai multe nivele. Dacă este suficient de plat ca o masă să stea drept, totul e OK, poţi să apelezi la corturi africane. Pentru a inchiria un astfel de cort, pentru sfaturi sau sugestii de locaţii, poţi să ne contactezi pe noi. Sunt deosebit de elegante şi versatile, și pot fi un atuu în decorarea locaţiei pentru ziua cea mare. Poţi să-ți închipui că aceste corturi arată ca pânzele unor corăbii luminate seara cu sute de globuri şi lampione sclipitoare!

Te rog frumos, nu este nici un motiv de panică! Sigur trebuie să ai o viziune de viitor, şi da, trebuie să ai un plan B, mai ales dacă nunta ta a fost planificată înainte de august şi ai mulţi invitaţi.

Dacă ai curajul să părăseşti tiparele nunţilor clasice, așa cum au fost înțelese până acum, sigur o să ai câștig de cauză și un eveniment trendy, care va arăta super bine în pozele de pe Facebook sau Instagram.
< Înapoi

DETALII ȘI PROGRAMĂRI

(+40) 733309791
info@urmanczyevents.ro
Toplița, Județul Harghita

cere acum ofertă pe preț

 

  
  
ANPC Soluționarea alternativă a litigiilor Soluționarea online litigiilor
dweb logo
Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea ulterioară pe acest site acceptați Termenii şi condiţiile de utilizare ale site-ului.
Informații detaliate despre utilizarea cookie-urilor de pe acest site web sunt disponibile aici.  Accept